Atenție, utilizatorii Instagram! Cum recunoaștem mesajele care ar putea fura datele de autentificare

SCI-TECH

Cu peste un miliard de utilizatori activi, Instagram este, fără doar și poate, una dintre cele mai populare rețele sociale din lume. Totuși, dacă folosești această aplicație, ar trebui să fii atent la mesajele pe care le primești.

Potrivit Daily Mail, Instagram a lansat un avertisment privind o nouă înșelătorie care circulă pe rețeaua socială. Mesajul lansat de companie vine la scurt timp după ce unii dintre utilizatori s-au plâns că au primit un mesaj ce părea a fi de la companie, mai exact de la Instagram Copyright Help Centre”, în cadrul căruia era raportată ”o încălcare a drepturilor de autor”. Odată ce acceptai să te loghezi, însă, datele de autentificare erau furate, potrivit experților.

„Păstrează-ți contul în siguranță. Dacă ai primit e-mailuri ce par a fi de la Instagram, ignoră-le. Nu sunt”, a fost mesajul făcut public de companie, experții îndemând utilizatorii să folosească funcția de autentificare în doi pași, care este mult mai sigură.

De asemenea, experții de la Instagram au atras atenția că niciodată nu-și va contacta utilizatorii prin mesaj.

Cum activezi autentificarea în doi factori pe Instagram

Pentru a activa autentificarea în doi pași pe Instagram, trebuie doar să intri în aplicația ta de mobil și să faci un tap în colțul din dreapta jos, pentru a-ți accesa profilul. Fă un al doilea tap în colțul din dreapta sus pentru a intra în meniul de configurare al programului. De aici, te interesează Two-Factor Authentication sau Autentificare în doi factori. Activează prima bifă și urmează pașii de pe ecran.

Imediat ar trebui să primești un SMS cu un cod de 6 cifre pe care să-l introduci in-app pentru a demonstra că acela este numărul tău de telefon. După confirmare, vei avea pe ecran o listă de coduri de backup. Acelea trebuie salvate și le vei folosi în cazul în care nu poți primi SMS-uri, dar ai nevoie să te autentifici pe un gadget nou.

sinteza.org

Lasă un răspuns