VIDEO// Andrei Năstase a rămas fără pașaport diplomatic, după ce i-a fost retras de către Poliția de Frontieră

POLITIC

Președintele Platformei DA, Andrei Năstase, a recunoscut că i-a fost retras pașaportul diplomatic în luna martie a acestui an, de către Poliția de Frontieră.

El a declarat marți, în cadrul unei emisiuni de la postul N4, că la ultima sa revenire în țară ofițerii Poliției de Frontieră i-au retras pașaportul diplomatic.

Întrebat de ce abia acum i s-a retras acest act, în condițiile în care Năstase nu mai este membru al Parlamentului sau Guvernului încă din toamna anului 2019, Năstase a răspuns: „Eu li l-am prezentat, nu mi-au făcut ei probleme (…). Când mi l-au cerut, atunci l-am dat”.

Potrivit legii, „paşaportul diplomatic este actul de identitate eliberat de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene persoanelor care deţin exclusiv cetăţenia Republicii Moldova pentru ieşire şi intrare în Republica Moldova în vederea îndeplinirii unor misiuni diplomatice şi consulare sau altor funcţii oficiale peste hotare în interesul statului”.

Legea mai prevede că „dreptul de deţinere a paşaportului diplomatic sau a celui de serviciu încetează în momentul încheierii mandatului funcţiei”. Andrei Năstase nu mai deține o astfel de funcție din toamna anului 2019.

sinteza.org

Lasă un răspuns