STUDIU// Carantina totală are ca efect creșterea considerabilă a masei corporale

LIFE

Un studiu recent sugerează că un efect important al restricțiilor precum carantina totală este creşterea considerabilă a masei corporale. 

Cercetători de la Health eHeart Study au efectuat un studiu asupra unui număr de 269 de adulţi din 37 de state americane şi din Districtul Columbia care s-au oferit voluntar să transmită cercetătorilor datele cu privire la masa lor corporală prin intermediul unor cântare inteligente conectate la Bluetooth.

Jumătate dintre voluntari au fost bărbaţi, 77% de rasă albă, iar vârsta medie a fost de 52 de ani.

Un raport publicat luni în JAMA Network Open arată că participanţii la acest studiu au luat „constant” în greutate după intrarea în vigoare a restricţiilor de circulaţie şi a izolării la domiciliu, indiferent de starea lor de sănătate sau de regiunea în care locuiau.

În medie, voluntarii au acumulat 270 de grame la fiecare 10 zile (în jur de 700 de grame pe lună).

Autorii studiului admit faptul că este posibil ca posesorii de cântare inteligente cu conexiune Bluetooth să nu fie reprezentativi pentru populaţia generală.

Ei afirmă însă că „este important să identificăm consecinţele negative pe care restricţiile de tip lockdown le pot avea asupra populaţiei”.

De asemenea, „datele demonstrează că se impune identificarea unor strategii convergente pentru a combate creşterea în greutate, precum promovarea unor diete sănătoase şi căutarea unor modalităţi de intensificare a activităţii fizice, în contextul în care autorităţile locale iau în calcul noi interdicţii ca urmare a crizei generate de coronavirus şi alte posibile pandemii viitoare.

sinteza.org

Lasă un răspuns