Ministrul Agriculturii, despre exportul de grâu din rezervele de stat: Acuzațiile sunt eronate și nefondate

ACTUAL

Ion Perju, ministrul interimar al Agriculturii, a venit cu o explicație la informațiile apărute în spațiul public privind exportul de grâu din rezervele de stat.

„Cu referire la informațiile distribuite în spațiul public, inclusiv, de instituția prezidențială, privind exportul de grâu din rezervele de stat, precizez că informațiile sunt eronate și acuzațiile aduse sunt nefondate. Republica Moldova este asigurată alimentar la toate produsele social importante (inclusiv grâu) și nu există temei de îngrijorare în rândul populației”, a declarat Ion Perju.

Acesta a precizat că „în conformitate cu prevederile art. 12 din Acordul încheiat cu Organizația Mondială a Comerțului, Republica Moldova nu poate institui o restricție la export, pe fundalul angajamentelor asumate la semnarea acestuia”.

„Atribuțiile de administrare a rezervelor de stat, țin exclusiv de competența Agenției Rezerve Materiale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care este desemnată în calitate de autoritate responsabilă. De asemenea, eliberarea bunurilor din rezervele de stat în vederea împrospătării cu decalaj în timp și cu titlu de împrumut, cu excepția stocului intangibil (care constituie 30% din cantitate), se realizează pe un termen de până la 12 luni, la decizia Agenției Rezerve Materiale în baza unei garanții bancare sau financiare, cuantumul căreia va asigura cantitatea de bunuri scoasă din stocuri, precum și în baza achitării prealabile a plății pentru împrumut, în condițiile lipsei datoriilor față de rezervele de stat”, a mai spus Ion Perju.

De asemenea, ministrul interimar mai spune că Ministerul Agriculturii nu are nicio tangență cu gestionarea grâului din rezervele de stat decât la etapa de elaborare și înaintarea propunerilor la Nomenclatorul bunurilor materiale din rezervele de stat.

sinteza.org

Lasă un răspuns