25% dintre pacienții cu cancer pulmonar nu au fumat niciodată

screenshot 1 49 ACTUAL

Cancerul pulmonar este una dintre cele mai frecvente și mortale forme de cancer, dar povestea pacientului cu cancerul pulmonar poate fi plină de speranță cu o diagnosticare mai rapidă și un acces la tratament din primele stadii.

În România, conform datelor Globocan, în 2018 au fost diagnosticate 11.340 de cazuri noi de cancer pulmonar, peste 8.000 de cazuri fiind înregistrate în rândul bărbaților. De asemenea, au fost înregistrate 10.000 de decese. Totodată, mortalitatea în rândul femeilor cu cancer pulmonar este în creștere – conform Globocan, acum este cea de-a doua cauză de mortalitate prin cancer la femei, după cancerul de sân.

În contextul pandemic actual, diagnosticarea este îngreunată și tratamentul este început cu întârziere. Mortalitatea este ridicată din cauza diagnosticării în faze avansate, dar și a timpului îndelungat până la inițierea tratamentului.Cancerul pulmonar este una dintre cele mai frecvente și mortale forme de cancer, dar povestea pacientului cu cancerul pulmonar poate fi plină de speranță cu o diagnosticare mai rapidă și un acces la tratament din primele stadii. Cu toate acestea, în acest moment, 75% dintre pacienți sunt diagnosticați în stadii avansate, când opțiunile de tratament sunt limitate.

Controalele medicale de rutină – cheia diagnosticării la timp a unor afecțiuni grave

În luna noiembrie, dedicată conștientizării luptei împotriva cancerului pulmonar, rolul campaniei de informare „Inspiră Speranță“, lansată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și Societatea Română de Pneumologie este să le ofere sprijin și încurajare celor care se confruntă cu această boală și să tragă un semnal de alarmă cu privire la importanța vitală a controalelor medicale de rutină, care permit diagnosticarea în stadii incipiente a acestei boli agresive. Nu doar fumătorii trebuie să meargă la medic, ci și nefumătorii, pentru că studii recente arată că până la 25% dintre pacienții cu cancer pulmonar nu au fumat niciodată. Acționând preventiv, pacienții câștigă timp de petrecut împreună cu cei dragi și șansa ca povestea lor cu cancerul pulmonar să fie una plină de speranță.

La nivel mondial, la fiecare 18 secunde un pacient cu cancer pulmonar moare

Cu toate că s-au făcut progrese mari în privința diagnosticului și tratamentului, cancerul pulmonar curmă în continuare mai multe vieți decât orice altă formă de cancer. La fiecare 18 secunde, un om moare, undeva în lume, din cauza cancerului pulmonar. Se estimează că numai în cursul anului 2018, 1.8 milioane de vieți s-au pierdut din cauza acestei afecțiuni. Este nevoie de programe de screening și de diagnostic rapid, simplu și precis, acordându-se o mai mare importanță și detecției precoce a recăderilor.

sinteza.org

Lasă un răspuns