Site icon sinteza.org

VIDEO // Candidatul PAS ignoră PRO MOLDOVA? Cebotari: Admit că Igor Grosu nu va cere votul nostru

pro

Deputatul Pro Moldova, Vladimir Cebotari susține că candidatul pentru funcția de Premier, Igor Grosu ar ignora și refuza să ceară votul de încredere al deputaților din Pro Moldova. Declarațiile au fost făcute de Cebotari, în cadrul emisiunii ”Politica” cu Natalia Morari.

Cebotari a precizat în timpul emisiunii că admite scenariul prin care membri formațiunii din care face parte, nici nu au fost sau nici nu vor fi contactați de Igor Grosu sau de reprezentanții PAS.

În același timp, deputatul Pro Moldova a admis că o întrevedere cu candidatul înaintat de Maia Sandu, care, în mod normal, ar trebui să ceară votul de încredere de la toate formațiunile politice din Parlament, s-ar putea să nu se producă în viitorul apropiat.

Vladimir Cebotari a mai punctat că motivul pentru care se ignoră discuțiile cu formațiune Pro Moldova, ar fi politizarea acestui proces, de către unele formațiuni politice:

„Există și mult populism care persistă la unele formațiuni politice. Multe decizii politice au la bază populisme”, a conchis Cebotari.

Sinteza.ORG amintește că recent, în cadrul emisiunii ”În Profunzime” de la postul ProTV, Igor Grosu a menționat că refuză să ceară votul de încredere al deputaților din grupul Șor și Pro Moldova și asta pentru că deputații din aceste formațiuni, s-au compromis.

Exit mobile version