Considerat drog al omului modern, zahărul trebuie consumat cu moderaţie. Limita este uşor depăşită însă din cauza zahărului ascuns în numeroase produse procesate.
Consumul tot mai crescut de zahăr a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să facă noi recomandări. Astfel, dacă până acum se stipula că zaharurile ar trebui să reprezinte mai puţin de 10% din aportul energetic total, recomandările OMS arată că o reducere cu 5% a acestora ar aduce beneficii sănătăţii.
Zahărul nu trebuie să fie consumat în cantităţi mai mari de 25 g zilnic, echivalentul a 6 linguriţe. La cei care mănâncă însă zilnic produse procesate, consumul de zahăr ajuge şi la 50 g. Astfel, 1 doză de băutură carbogazoasă poate conţine şi 10 linguriţe de zahăr, iar 1 lingură de ketchup are în jur de 4 g de zahăr.
5 efecte nefaste dovedite ale excesului de zahăr
- Favorizează rezistenţa la insulină. Zaharoza sau zahărul rafinat consumat în cantităţi mari determină pancreasul să secrete mai multă insulină cu scopul de a transporta glucoza în celule. „Hiperglicemia are un efect negativ asupra secreţiei de insulină şi a acţiunii sale, jucând un rol central în patogenia deficienţei betacelulare şi a insulinorezistenţei”, se arată în cartea „Cum să trăim mai mult şi mai bine”. Iar rezistenţa la insulină este asociată cu diabetul zaharat de tip 2 şi cu obezitatea.
- Induce dezechilibre ale vitaminelor şi mineralelor. Un exces de zahăr poate scădea aborbţia cuprului şi a cromului, crescând necesarul de vitamina B1.
- Creşte nivelul trigliceridelor. Dulciurile şi, în general, alimentele cu indice glicemic ridicat, au un impact nefast asupra trigliceridelor.
- Duce la apariţia obezităţii, care, la rândul ei, este factor de risc pentru apariţia cancerului şi a altor probleme de sănătate.
- Atacă dinţii. Bacteriile din gură „adoră” zahărul. Flora bacteriană din cavitatea bucală consumă zahărul pentru a produce acizi ce deteriorează dinţii, ceea ce are ca efect producerea cariilor.








