Analiză// În Stânga Nistrului, salariul nu mai crește de 15 ani

nistru ECONOMIC

În Stânga Nistrului viața a înghețat deja de 15 ani, cel puțin la capitolul remunerarea muncii. Nominal salariul în Stânga Nistrului continuă să crească, însă dacă ținem cont de rata inflației, atunci avem o stagnare în cea ce ține creșterea reală a salariului deja de mulți ani.

Pentru a înțelege mai bine fenomenul am transformat salariul primit în Stânga Nistrului la valoarea rublei locale din 2020. În valori reale salariul în regiune timp de 15 ani a crescut cu doar 12% sau 543 ruble, de la 4.294 ruble în 2006 la 4.838 ruble în 2020.

Cea mai mare creștere salarială în Stânga Nistrului a fost înregistrată în perioada 2001-2006, când timp de 6 ani salariul real a crescut de 3,2 ori. Această creștere a fost mult mai rapidă decât pe Malul Drept, unde au fost nevoie de 10 ani pentru a atinge aceiași performanță. (mai multe detalii vezi aici și aici sau deschideți aici)

Ca și-n cazul Malului Drept, creșterea de atunci s-a datorat la 3 factori: 1) baza foarte joasă, după criza din 1998-2000, 2) migrația puternică a populației și remitențele care au alimentat economia locală, 3) creșterea economică generată de contextul internațional extrem de favorabil.

Însă după aceasta economia din Stânga Nistrului este măcinată de diverse cataclisme: inflație puternică în 2007-2008, care s-a repetat în 6 din 15 ani, criza economică globală din 2008, probleme cu exporturile producției locale, deprecierea valutei din regiune, pierderea tuturor rezervelor valutare ale regiunii (în prezent rezervele valutare din regiune sunt negative).

Rezultatul tuturor acestor factori, greu de gestionat, se regăsesc în graficul de mai jos cu dinamica salariului din Stânga Nistrului pentru ultimii 25 ani.

Analiză// În Stânga Nistrului, salariul nu mai crește de 15 ani

Autor: Veaceslav Ioniță

sinteza.org

Lasă un răspuns

<.script data-host="https://weblog.md" data-dnt="false" src="https://id.weblog.md/js/id.js" id="ZwSg9rf6GA" async defer>