Maia Sandu: Parlamentul ar putea fi DIZOLVAT după 23 martie

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat în cadrul emisiunii ”Dreptul la Replică”, publicată pe știri.md, că, în baza hotărârilor luate anterior de Curtea Constituțională, există șanse ca actualul Legislativ să fie dizolvat după data de 23 martie și să fie provocate alegeri parlamentare anticipate.

”Există decizii precedente ale Curții Constituționale care spun că acest termen de 3 luni cu Guvern interimar e condiție suficientă pentru dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor. E greu să spun dacă această Curte Constituțională va menține această regulă sau dacă va dori să schimbe interpretarea. Trebuie să vedem ce va spune. Până acum, Curtea a mers pe aceleași reguli, nu a schimbat alte decizii ale Curților precedente, aici trebuie să așteptăm”, a declarat Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că poartă discuții cu mulți specialiști pentru a face claritate în acest subiect.

”Ne rămân metodele constituționale care spun, conflictul dintre două instituții Președinție și Parlament poate fi rezolvat sau prin referendum, sau prin anticipate.(…) Nu-mi asum eu o decizie finală, eu doar vreau să creăm contextul pentru ca oamenii să poată să decidă”, a menționat Maia Sandu.

Președintele Maia Sandu a mai menționat că după data de 23 martie Curtea Constituțională ar putea decide existența circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului. Potrivit unei decizii anterioare a Curții Constituționale, incapacitatea de a învesti un Guvern timp de 3 luni ar putea servi drept temei de dizolvare a Legislativului.

sinteza.org

Lasă un răspuns