Transportatorii confirmă pentru 23 februarie sistarea transportului regulat de pasageri

ACTUAL

Transportul regulat de pasageri va fi sistat pe teritoriul Republicii Moldova în ziua de marți, 23 februarie. Vor foi suspendate inclusiv rutele regulate raionale și interraionale. Sistarea transportului are loc în semn de protest pentru faptul că cerințele transportatorilor nu au fost acceptate de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP), se arată într-un comunicat de presă al Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA), citat de IPN.

Astfel, potrivit APOTA, există confirmarea privind sistarea activității de la operatorii de transport ce au incluse în autorizațiile lor mai mult de 1500 de unități de transport. Până la finele zilei de luni, 22 februarie, se preconizează să aibă confirmarea de la operatorii de transport ce dispun de peste 2500 unități de transport.

Potrivit APOTA, restricțiile prevăzute de Hotărârea CNESP din 20 noiembrie 2020 pot fi respectate de către operatorii de transport, iar restricții mai dure pot fi realizabile doar dacă autoritățile vin cu un complex de măsuri de ordin epidemiologic, economic, social și financiar. Transportatorii susțin că sancțiunile pentru încălcarea Hotărârii de atunci urmează a fi aplicate în strictă conformitate cu prevederile Codului Contravențional și doar în privința subiecților care au săvârșit încălcările. Nu pot fi aplicate sancțiuni în forma unor noi restricții, de către autoritățile care nu sunt abilitate cu funcția de aplicare a sancțiunilor (CNESP) și îndreptate împotriva unei ramuri a economiei naționale.

Protestului i s-a alăturat și Asociația Patronală a Profesioniștilor în Transporturi „Transportatorul” care a anunțat că va suspenda rutele regulate raionale și interraionale pe 23 februarie 2021. Potrivit unui comunicat de presă al acestora emis presei, oprirea transportului va duce la perturbarea gravă a proceselor economice și sociale în republică.

Totodată, având în federe că personalul din transportul public se află la prima linie de risc, Asociația „Transportatorul” cere vaccinarea in termen de 7 zile a tuturor conducătorilor auto din transport public. De asemenea, se cere asigurarea gratuită cu materiale de protecție, măști, halate, dezinfectant pentru fiecare unitate de transport, achitarea imediată din bugetul de stat a plăților compensatorii în valoarea salariului mediu pe economie pe lună conducătorilor auto pentru fiecare lună a pandemiei, precum și repartizarea gratuită a motorinei, necesare pentru activitatea transportului regulat de persoane din rezerva de stat și ajutoarele internaționale.

Pe 15 februarie, CNESP a decis limitarea numărului de pasageri în transportul feroviar și rutier în trafic municipal, raional și interraional – la 50% din capacitatea de îmbarcare. Ulterior, pe 20 februarie Comisia și-a anulat decizia până pe 28 februarie inclusiv, perioadă în care va fi verificat nivelul de conformare a operatorilor de transport rutier la cele agreate și de respectare a măsurilor epidemiologice de către pasageri, conducători auto, operatori de transport rutier, întreprinderi ce desfășoară activități conexe transportului rutier.

sinteza.org

Lasă un răspuns