Un copil de 3 ani a MURIT în drum spre spital. Explicația bizară a medicilor

EXTERN

Caz tragic în Botoşani. Un copil de numai 3 ani a murit în drum spre spital. Părinţii au chemat de urgenţă ambulanţa, dar prima maşină care a ajuns nu avea medic, așa că a fost trimis un echipaj. Reprezentantul SAJ Botoșani a declarat pentru Digi24 că indiferent de ce ambulanță era trimisă „rezultatul este și era același”.

Tatăl copilului a anunțat că va face plângere împotriva Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani.

Purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Botoşani, Nicuşor Curteanu, a explicat joi dimineață că apelul a venit la ora 23:26 „la o localitate care se afla la 50 de kilometri de stația centrală”.

El a spus că în jur de 20 de minute a durat până la sosirea primului echipaj și alte „20 și ceva de minute echipajul cu medic de la data când s-a făcut apelul”.

Nicușor Curteanu a mai spus că analizele au confirmat asistola „dar noi nu știm dacă la data apelului copilul sau pe traseu, așa cum s-a confirmat, avea puls, respira și lucrurul acesta s-a întâmplat înainte de întâlnirea cu ambulanța”.

Întrebat cine a decis să fie trimisă o ambulanță fără medic, el a spus că „ambulanța cu medic se trimite în funcție de motivele pe care le solicită părinții”. „S-a dorit să nu se piardă timp, sunt 50 de kilometri distanță, o mașină a plecat. Dacă la discuția după 3 minute se spunea: copilul este în aceeași stare, de multe ori se întâmplă, trimitem un al doilea echipaj, pentru că nu facem risipă de el. Nu au fost motive, pentru că ni s-a spus că copilul respiră și are puls și ne-am gândit că este o criză efemeră, de la febră, copiii fac convulsii des și… nu putem alerta un echipaj cu medic de fiecare dată când un copilul face febră. Procedăm de fiecare dată când ceva amenință și pune în pericol viața copilului”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

sinteza.org

Lasă un răspuns