Situația dificilă provocată de criza multiplă din Republica Moldova se agravează de la o zi la alta și în aceste condiții este nevoie, mai mult ca oricând, de gestionarea eficientă, profesionistă a treburilor statului. Acest lucru l-a spus astăzi într-un live președintele Platformei DA, Andrei Nastase.
Andrei Năstase a mai accentuat că „Republica Moldova are nevoie de unitate, de dialog politic și social în interesul oamenilor și al țării, de soluții urgente și competente pentru a împiedica dezastrul, iar anticipatele, pot fi realizate doar prin efortul comun al forțelor democratice, proeuropene:
„Anticipatele pe care ni le dorim cu toții, oamenii demni, buni și curajoși ai țării, în necesitatea eliberării parlamentului de forțe și interese obscure, corupte și antipopulare, se pot întâmpla doar pe baze constituționale, ele nu pot fi declanșate altfel decât prin proceduri legitime. Platforma DA militează pentru alegeri anticipate libere și corecte, lucru demonstrat prin faptele și abordările noastre responsabile.”
Andrei Năstase a mai menționat dincolo de dorința de a avea anticipate, e cazul să nu ne amăgim: „Orice zi în care Republica Moldova nu are un Guvern funcțional, investit cu toate pârghiile legale necesare pentru a lupta cu corupția, acest mucegai care ne-a invadat viața de zi cu zi, cu sărăcia și pericolele cotidiene ale oamenilor, înseamnă o zi în plus în care bandiții Plahotniuc și Șor mai câștigă niște dobânzi din banii furați din Moldova și ascunși prin ofșoruri. La fel, înseamnă încă o zi în care Igor Dodon și socialiștii primesc nestingherit în plic indicațiile sosite direct de la Moscova.”
Problemele stringente, care pot și trebuie să fie rezolvate de un guvern plenipotențiar acum și nu pot fi amânate până după alegeri, riscă să împingă lucrurile într-o zonă din care ne va fi extrem de greu să ieșim vreodată, a spus liderul Platformei DA, amintind doar câteva din problemele majore, care trebuie soluționate acum, urgent:
- trebuie deblocată asistența financiară oferită de partenerii externi și să înceapă neîntârziat pregătirea negocierilor cu FMI în vederea încheierii unui nou acord de colaborare;
- să fie semnat cu partea română (ce târziu până la 1 aprilie 2021) protocolul care prevede alocarea Republicii Moldova a 60 mln euro;
- să fie soluționată problema indexării pensiilor în condițiile în care legislația actuală nu prevede exhaustiv această necesitate stringentă;
- să fie acordat sprijinul financiar necesar tuturor fermierilor afectați de secetă, mai ales în condițiile în care deja în martie, peste două săptămâni, trebuie reluate lucrările agricole;
- să fie alocate mai multe resurse financiare pentru procurarea vaccinului anti-covid și să fie grăbită soluționarea crizei sanitare cu tot ce implică acest deziderat;
- să fie stopate cât mai repede schemele de delapidare a fondurilor publice, furturile proprietății de stat, contrabanda, care în condițiile actualei anarhii politice, au luat proporții inimaginabile;
- să fie stopată falimentarea ÎS Căile Ferate și elaborat un plan real de asanare a situației, în care angajații întreprinderii nu au mai fost plătiți de luni de zile…
Ceea ce este important, a mai spus Andrei Năstase, este ca lupta pentru putere să nu împingă în afara sferei de activitate a politicienilor problemele reale ale cetățenilor. Fotoliile din parlament rămân pe loc, ele nu dispar nicăieri, dar viața oamenilor riscă să degradeze aici și acum, în fiecare zi în care politicienii uită de oameni.








