Site icon sinteza.org

PSRM: „Asistăm la o tentativă de uzurpare a puterii în stat.”

1583322156 1555077543 psrm

PSRM a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că partidul condus de Igor Dodon a luat act de anunțul făcut de președintele Maia Sandu de a desemna din nou candidatul la funcția de prim-ministru care a obținut astăzi un număr de voturi istoric – zero.

„Decizia anunțată în această seară încalcă grav Constituția și hotărârile recente ale Curții Constituționale, care obligă președintele să desemneze candidatul propus de majoritatea parlamentară constituită. Această decizie a fost anunțată după o simulare a unor așa-zise consultări cu partidele, unde președintele a refuzat să țină cont de opinia partidelor din Parlament, cu excepția partidului pe care îl conduce din umbră, PAS.”, se mai spune în comunicatul PSRM.

După ce președintele Maia Sandu, în cadrul briefingului de presă a dat mai multe calificative unor deputați ce au semnat pentru susținerea Marianei Durleșteanu la funcția de Premier, PSRM a declarat că președintele țării nu își poate permite să o facă pe judecătorul.

„Ceea ce a făcut Maia Sandu astăzi se numește, la această etapă, tentativă de uzurpare a puterii de stat. La momentul în care va exista decretul de desemnare a premierului, emis oficial, președintele țării se va afla în afara Constituției și în plin proces de uzurpare a puterii în stat, ceea ce atrage după sine consecințe legale și politice.”, declară deputații socialiști.

PSRM va ataca mâine la Curtea Constituțională decretul emis astăzi de președintele țării, Maia Sandu. Până la pronunțarea unei decizii, socialiștii vor cere conducerii Parlamentului să nu accepte convocarea ședinței pentru audierea persoanei desemnate ilegal pentru funcția de prim-ministru.

Sinteza.ORG amintește că la data de 6 august 2020, CC a emis o hotărâre care spune că în cazul în care există o majoritate parlamentară formalizată, președintele țării este obligat să desemneze la funcția de premier persoana susținută de respectiva majoritate.

Exit mobile version