Maia Sandu dezvăluie ce s-a întâmplat după plecarea lui Ion Chicu din funcție

POLITIC

Odată cu plecarea lui Ion Chicu din funcția de prim-ministru al R. Moldova, s-au micșorat brusc și cheltuielile alocate pentru Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS), a declarat astăzi președintele Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă. Întrebată de ce premierul desemnat, Natalia Gavriliță, beneficiază de pază de stat, în condițiile în care încă nu a fost votată și învestită în funcție, Maia Sandu a pomenit de ilegalitățile care ar fi fost făcute la SPPS în timpul mandatului lui Igor Dodon.

„Această necesitate (de acordare a pazei Nataliei Gavriliță n.r.) este legală și, atât timp cât este absolut legală, eu nu văd o problemă. 

Eu văd o problemă atunci când resursele statului sunt irosite și, în acest context, așteptăm cu nerăbdare cele trei dosare expediate deja la procuratură, privind folosirea ilegală a resurselor SPPS-ului. 

Ne dorim ca aceste cazuri să fie investigate și să vedem o finalitate în aceste investigații.

Pot să vă mai spun, în contextul în care avem un prim-ministru interimar, care folosește serviciile SPPS-ului… Cel puțin din prima lună, pentru ianuarie, acest serviciu a consumat de patru ori mai puțină benzină decât pe timpul premierului precedent. 

Eu cred că astfel de lucruri o să le descoperim și o să oferim aceste informații în săptămânile care vin. Lucrurile trebuie să fie legale, iar ceea ce vedem noi în activitatea managementului precedent al SPPS-ului… 

E vorba de foarte multe activități ilegale, care au condus la prejudicierea banilor statului. Toate aceste anchete trebuie duse la bun sfârșit și contez pe activitatea serioasă și responsabilă a procuraturii”, a punctat Maia Sandu.

sinteza.org

Lasă un răspuns