Ușile Președinției se vor deschide doar pentru sursele mass-media acreditate

received 629146260840927 ACTUAL

Președinția Republicii Moldova anunță sursele mass-media din țara noastră și cele străine că au la dispoziție doar 10 zile pentru a solicita acreditări permanente de acces la conferințele și briefingurile președintelui Maia Sandu.

Printr-un demers, expediat tuturor instituțiilor mass-media de la noi, dar și celor străine, administrația prezidențială informează că, ”pentru a obţine acreditare la Președinția Republicii Moldova, directorii instituțiilor mass-media vor completa formularul de acreditare, indicând numărul de legitimații solicitate. O instituție mass-media nu poate solicita mai mult de 4 legitimații de acreditare”.

Formularul va fi transmis în format electronic (document scanat sau fotografiat), iar, ulterior, și pe suport de hârtie, cu semnătura directorului și ștampila în original. Vor fi prezentate în original și formularele semnate electronic, considerate prin lege că au calitatea de document semnat olograf.

„Presa liberă trebuie să devină o realitate în R. Moldova, liberă peste tot și pentru toți, dacă ne dorim cu adevărat procese democratice, dacă ne dorim ca oamenii să ia decizii informate, să nu fie manipulați atunci când își decid viitorul, trebuie cu toții să depunem toate eforturile, și instituțiile mass-media, și instituțiile statului. Și să eliminăm toate posibilitățile, prin care dezinformarea înflorește în R. Moldova””, a declarat Maia Sandu în cadrul Forumului Mass-Media 2020.

Amintim că Maia Sandu critica instituțiile care solicitau acreditarea jurnaliștilor, iar până la instalarea sa în funcția de președinte spunea că presa trebuie să fie liberă peste tot și pentru toți.

sinteza.org

Lasă un răspuns