Partidul Socialiștilor din Republica Moldova pledează pentru păstrarea în Constituție a denumirii de limba moldovenească pentru limbă de stat. Potrivit noului Program al PSRM, istoric limba vorbită pe acest pământ a fost numită moldovenească.
Totodată, PSRM militează pentru desfășurarea programelor gratuite de studiere a limbii moldovenești pentru cetățeni și promovarea învățării aceste limbi inclusiv prin intermediul publicității sociale.
PSRM insistă pe reintroducerea în școală a disciplinei ”Istoria Moldovei” și pentru legiferarea Drapelului Țării Moldovenești, în mijloc cu stema Moldovei care reprezintă un cap de bour.
Programul PSRM prevede păstrarea memoriei Marelui Război pentru Apărarea Patriei, sărbătorirea pe 9 mai a Zilei Victoriei și pe 24 august a Zilei de eliberarea a Moldovei de sub ocupația nazistă.







