Călătoria cu autobuzul prin municipiul Chișinău ar putea costa 10 lei. Totodată, e necesară și o majorare a prețului biletului la troleibuz. Afirmații în acest sens au fost făcute de primarul capitalei, Ion Ceban, în cadrul emisiunii „Dreptul la replică”.
„Călătoria cu autobuzul ar putea costa aproape 10 lei, iar cu troleibuzul – peste 5 lei. Vom discuta cu locuitorii capitalei cum să recuperăm aproape jumătate de miliard de lei care trebuie investit”, a declarat edilul.
Ion Ceban a menționat că prețul la transportul public în Chișinău nu se va majora în perioada următoare. „Atât timp cât nu aducem transport de calitate în Capitală nu se poate pune problema majorării tarifelor”, a precizat acesta.
Amintim că un lot de opt troleibuze clasice, de ultimă generație, cumpărate de la uzina din Minsk, au ajuns la Chișinău la începutul anului. Acestea sunt dotate cu sisteme de aer condiționat, camere de supraveghere în interior și prize USB pentru călători. Unitățile de transport au blocurile optice pe bază de LED și oglinzi cu reglaj electric, rampă de acces pentru persoanele cu nevoi speciale.
Tot în ianuarie se execută deservirea tehnică a celorlalte 10 troleibuze de model Skoda, procurate din orașul Riga, care la fel, urmează a fi puse în circuit.
Totodată, în ultimele luni, pe străzile capitalei au fost lansate cinci troleibuze noi articulate din Belarus, cinci troleibuze articulate cu parcurs de model Solaris din Riga și zece troleibuze clasice de model Skoda, cu parcurs. De asemenea, municipalitatea anunță că încă 22 de troleibuze noi clasice urmează să ajungă din Belarus până în luna martie.








