La Curtea de Apel Cahul, a avut loc o nouă ședință în dosarul de condamnare a fostului președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, Ilan Șor. Instanța anunță despre respingerea cererii de recuzare, înaintate de apărători.
Avocatul Aureliu Colenco a declarat că este vorba despre o cerere de recuzare depusă anterior, iar apărarea nici nu s-a așteptat la un alt rezultat, pentru că „acolo se respinge tot”. Aureliu Colenco a menționat că s-a solicitat examinarea în lipsa lor.
„Acolo este avocat de stat, numit abuziv de către instanța de judecată, din oficiu”, a notat avocatul. Acesta a mai spus că avocații vor depune demersuri ori de câte ori instanța va încălca normele procesuale și prevederile legale, aceasta fiind o modalitate de apărare.
Următoarea ședință la Curtea de Apel Cahul în dosarul Șor este programată pentru 22 ianuarie, la ora 10.00.
Încă în iunie 2017, Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de apel. În iunie 2019, Ilan Șor a dispărut din spațiul public. Organele de drept i-au intentat dosar penal pentru părăsire ilegală a țării. Pe 15 august 2019, Ilan Șor a fost lipsit de imunitate parlamentară.







