Mesajul de condoleanțe al președintei Maia Sandu după decesul lui Mihail Cotorobai

mihai cotorobai 768x510 1 ACTUAL

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, au publicat pe pagina de Facebook a instituției prezidențiale un mesaj de condoleanțe, după ce a fost anunțat decesul Avocatului Poporului, Mihail Cotorobai.

„Cu durere în suflet am primit vestea trecerii în neființă a lui Mihai Cotorobai, Avocat al Poporului, jurist, profesor de drept, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, fost judecător la Curtea Constituțională.

Mihai Cotorobai s-a bucurat de-a lungul vieții de cel mai înalt respect din partea colegilor de muncă, studenților și celor care au avut onoarea să-l cunoască. Îmi exprim condoleanțele familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se arată în mesajul șefei statului.

Mihail Cotorobai s-a născut la 25 martie 1951, în satul Puhoi, Ialoveni, Republica Moldova. În anii 1968-1973 și-a făcut studiile la facultăţile de drept ale Universităţii de Stat din Moldova şi Universităţii de Stat din Leningrad (Sankt-Petersburg).

Acesta a fost Avocatul Poporului începând cu 3 aprilie 2015.

Titluri onorifice și Distincţii de Stat ale lui Mihail Cotorobai: Om Emerit; Medalia „Meritul Civic”; Ordinul de Onoare; Ordinul Republicii.

sinteza.org

Lasă un răspuns