Aseară, după plecarea lui Klaus Iohannis, un grup de fermieri a reușit să discute cu noua președintă a Republicii Moldova, Maia Sandu. „Am avut o întrevedere productivă. Prima dată am fost ascultați de conducerea statului”, a spus unul dintre ei.
Potrivit agricultorilor, problema compensațiilor a fost abordată complex și, chiar dacă instrumente pentru rezolvarea ei sunt puține, în următoarele zile vor fi punctați niște pași concreți.
Întrebați dacă vor retrage tractoarele din centrul Capitalei, organizatorii protestelor nu au oferit un răspuns clar, urmând să se consulte și să ia o decizie în viitorul apropiat. „Vom protesta cât va fi nevoie”.
Cert este că fermierii au rămas mulțumiți după întrevederea cu Maia Sandu.
„Dânsa a demonstrat că înțelege problema și este gata să ne acorde susținere. A doua problemă este când și cum, dar suntem realiști”, a spus unul dintre protestatari.
„Chiar dacă nu avem un răspuns definitiv, avem convingerea că avem un președinte care știe ce vorbește și cunoaște problemele nu doar din auzite”, a spus alt fermier.
Întrebați ce părere au despre cele 6 mii de tone de motorină care urmează a fi oferite de România pentru agricultori, aceștia au declarat că „orice ajutor este binevenit, mai ales în această situație de criză”.
„Ceea ce a spus Klaus Iohannis este un semnal de susținere internațională a președinției și noi suntem siguri că și în viitor vom mai avea asemenea suporturi”, a menționat unul dintre fermieri.
Amintim că agricultorii au protestat zile în șir în centrul Capitalei pentru a obține un ajutor financiar din partea statului până la primăvară și anume trei mii de lei pentru un hectar.








