Maiei Sandu i-a fost pus la dispoziție un automobil de serviciu cu șofer și pază de stat

maia sandu 1920x1020 c default POLITIC

Joi, la amiază, 19 noiembrie, la sediul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a apărut un agent al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS). Reprezentanții PAS ne-au spus că, astăzi, noul președinte ales al R. Moldova, Maia Sandu, a fost notificat despre acordarea pazei de stat, a unui automobil de serviciu și șofer.

Acest lucru se întâmplă la patru zile de la afișarea rezultatelor preliminare finale, care au arătat că Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din 16 noiembrie, urmând să fie prima femeie președintă a Republicii Moldova.

Șefa Serviciului de Presă al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Aurica Rusnac-Jardan, a declarat că președintele ales a fost înștiințat că, atât ofițerul SPPS, cât și automobilul și șoferul, au fost puși la dispoziția Maiei Sandu, conform prevederilor legale. Astfel, responsabilii de la PAS ne-au comunicat că noul președinte ales al R. Moldova a acceptat protecția și paza de stat.

Responsabilii din cadrul SPPS au confirmat câ începând de joi, 19 noiembrie, noul președinte ales al R. Moldova beneficiază de protecție și pază de stat, însă nu au putut comunica la indicațiile cui a fost dispus acest lucru.

În timp ce noului președinte ales al R. Moldova, Maia Sandu, i-a fost dispusă pază și protecție de stat abia în a patra zi de la publicarea rezultatelor preliminare, în seara zilei de 13 noiembrie 2016, imediat după anunțarea datelor preliminare ale turului doi de scrutin prezidențial, Igor Dodon s-a pomenit protejat de angajați ai SPPS. Atunci ordinul a fost semnat de directorul SPPS, serviciul fiind în subordinea Guvernului. Dodon a cerut însă autorităților să nu-i mai păzească locuința înainte ca el să fie învestit în funcția de președinte. 

Igor Dodon a pierdut alegerile prezidențiale în fața candidatei PAS, Maia Sandu. Rezultatele preliminare finale arată că Maia Sandu a acumulat 57,75% (943.486) dintre voturi, iar Igor Dodon – 42,25% (690 139).

sinteza.org

Lasă un răspuns