Igor Dodon spune că va pleca în Rusia: Vizita a fost coordonată cu Kozak

POLITIC

Președintele în exercițiu al R. Moldova, Igor Dodon, anunță că va efectua o vizită de lucru în Federația Rusă. Vizita a fost coordonată cu șeful adjunct al Administrației Președintelui Federației Ruse, cu Dmitrii Kozak.

Dodon susține că urmează a fi discutate un șir de chestiuni actuale privind interacțiunea interstatală moldo-rusă.

„Am avut o discuție telefonică cu Dmitrii Kozak. Am abordat mai multe subiecte cu privire la relațiile bilaterale dintre statele noastre. Partea rusă a adresat mulțumiri pentru eforturile pe care le-am depus pe durata mandatului de președinte, îndreptate spre consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Federația Rusă. În special, Dmitrii Kozak a subliniat faptul că datorită eforturilor mele, în luna aprilie 2017, R. Moldova a semnat Memorandumul de cooperare cu Uniunea Economică Eurasiatică, iar în luna mai 2018, a devenit prima țară cu statut de observator pe lângă UEEA”, anunță Igor Dodon.

„Am exprimat gratitudine domnului Kozak și actualei conduceri a Federației Ruse, pentru susținerea multilaterală acordată Republicii Moldova, inclusiv pentru reluarea exporturilor și extinderea categoriilor de produse agricole autohtone exportate în Rusia, pentru asistența acordată în combaterea pandemiei de coronavirus și sprijinul material oferit agricultorilor noștri, afectați de secetă”, mai afirmă Dodon.

Președintele în exercițiu precizează că a convenit cu Dmitrii Kozak în privința organizării vizitei sale de lucru în Federația Rusă, pentru a discuta un șir de chestiuni actuale privind interacțiunea interstatală moldo-rusă.

sinteza.org

Lasă un răspuns