Mai multe posturi de televiziune au fost sancționate cu 5.000 de lei pentru reflectarea neechilibrată a campaniei electorale

ACTUAL

Membrii Consiliului Audiovizualului (CA) au sancționat 14 posturi de televiziune cu o amendă de 5.000 de lei fiecare, iar canalul BTV – cu 10.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind reflectarea echilibrată a campaniei electorale. Totodată, postul de televiziune NTV Moldova a fost sancționat pentru neprezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție și impunerea punctului de vedere al moderatorului, în cadrul unei ediții a emisiunii „Acces Direct”, sesizarea fiind depusă de Centrul pentru Jurnalism Independent.

Sancțiunile au fost aplicate în cadrul ședinței din 10 noiembrie, în urma examinării celui de-al doilea raport de monitorizare a principalelor buletine de știri a 15 furnizori de servicii media, la capitolul reflectării campaniei electorale între 16 octombrie  și 1 noiembrie, precum și a sesizărilor CJI. Potrivit rezultatelor monitorizărilor, majoritatea posturilor au admis încălcări la capitolul reflectării campaniei electorale.

Membrul CA Iulian Roșca a remarcat că această campanie electorală a fost reflectată prin utilizarea unor tehnici noi de către candidații electorali și că unii radiodifuzori „practică aceste servicii în folosul unor sau altor candidați”. „În acest sens, eu propun să mergem după principiul «niciun un fel de nanu Gheorghe» și să nu mai manifestăm indulgența de până acum. Să fim mai severi. Noi am mers deja pe formula aceasta și nu am avut niciun rezultat”, a adăugat Iulian Roșca. Colega lui, Lidia Viziru, a observat că în cel de-al doilea raport s-a atestat că „spiritele un pic s-au încins” și televiziunile și-au permis să încalce legislația.

Publika TV, Prime TV, Primul în Moldova, TVR Moldova, Canal 2, Canal 3, TV8, Jurnal TV, Pro TV Chișinău, TVC și Accent TV au fost sancționate cu 5.000 de lei fiecare, în timp ce BTV s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei, după ce Corneliu Mihalache a declarat că, în opinia lui, aceste canal „a încălcat cel mai grav” rigorile legislative. Accent TV a fost sancționat în urma sesizării CJI cu privire la unele încălcări identificate în cadrul monitorizării organizației neguvernamentale, în baza celui de-al patrulea raport de monitorizare, care cuprinde perioada 15 – 22 octombrie, și care arăta că Igor Dodon a fost favorizat masiv, atât prin frecvența mare a aparițiilor/spațiul alocat intervențiilor directe, cât și prin tonalitatea pozitivă. Și celelalte două sesizări, care vizau posturile NTV Moldova și Primul în Moldova, invocau aceleași concluzii.

Pe de altă parte, NTV Moldova a fost sancționat suplimentar cu 7.000 de lei pentru neprezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție în cadrul emisiunii „Acces Direct” în care invitații s-au expus pe marginea candidatei Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile prezidențiale, Maia Sandu, dar și pentru că moderatorul și-a expus punctul său de vedere.
Majoritatea posturilor de televiziune vizate au respins acuzațiile prin scrisori oficiale la adresa Consiliului.

Anterior, președintele CA, Dragoș Vicol, a declarat că autoritatea va fi mai dură în raport cu posturile de televiziune care au încălcat legislația. Asta după ce misiunile internaționale de observare a alegerilor prezidențiale au catalogat activitatea instituției ca fiind „prea lentă și inadecvată”, iar reacția la încălcările identificate – „inconsistentă”

sinteza.org

Lasă un răspuns