Fostul ministru Șarov anunță că a candidat la conducerea unei universități din Moldova

POLITIC

Fostul ministru al Educației, Culturii și Cercetării Igor Șarov nu rămâne fără ocupație. Acesta deja a anunțat că și-a depus candidatura pentru funcția de rector al Universității de Stat din Moldova. Totodată, fostul ministru anunță că revine în domeniul cercetării:

„Revin în cercetare la Alma Mater, la Facultatea de Istorie și a fost anunțat concursul la funcția de rector al Universității de Stat din Moldova, unde am depus documentele. Și cred că la sfârșitul acestei luni trebuie să înceapă o campanie și sper că cu experiența pe care am acumulat-o pe parcursul să pot demonstra colegilor mei de la universitate programul meu”, a menționat Șarov la emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR.

Amintim că astăzi premierul Ion Chicu l-a demis pe Igor Șarov din funcția de Ministru al Educației, la fel ca și pe alți trei miniștri înaintați anterior de Partidul Democrat. Decizia a venit după ce acum două zile PDM a spus că după alegerile prezidențiale își va retrage miniștrii din actualul guvern.

sinteza.org

Lasă un răspuns