Candidaţii la prezidenţiale fac promisiuni şi uită uneori de atribuţiile limitate ale preşedintelui

POLITIC

Candidaţii la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova se întrec în promisiuni, şi se fac că uită uneori de atribuţiile limitate ale şefului statului. De aceea, experţii Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT au prezentat astăzi un studiu şi spun că atât Maia Sandu cât şi Igor Dodon promit cetăţenilor multe proiecte care nu ţin de competenţele preşedintelui.

Experţii cred că o mare parte din programul electoral al candidatul PAS poate fi îndeplinit, în timp ce candidatul independent susţinut de Partidul Socialiştilor, Igor Dodon, are mai multe promisiuni neconforme cu Legea Supremă. Analizând platformele electorale a celor doi candidaţi, experţii Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, au punctat toate promisiunile care pot sau nu pot fi îndeplinite de preşedinte.

În campania sa electorală, Maia Sandu a făcut 156 de promisiuni, dintre care 81 pot fi îndeplinite, 24 parţial, iar 51 sunt neconforme cu legea. Igor Dodon a făcut 109 promisiuni, dintre care doar 22 pot fi îndeplinite, 10 parţial, iar 77 sunt imposibil de realizat din funcţia de preşedinte.

În Republica Moldova sistemul de guvernare este unul parlamentar, iar atribuţiile preşedintelui sunt limitate. Experţii spun că Igor Dodon a promis că va rezolva probleme sociale, deşi problemele sunt doar de competenţa executivă a Guvernului şi de cea legislativă a Parlamentului.

Şi unele promisiuni ale candidatului PAS, Maia Sandu par greu de realizat în opinia experţilor.

Turul 2 pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova va fi organizat pe 15 noiembrie. În primul tur, Maia Sandu a obţinut 36,16% din voturi iar Igor Dodon 32,61%.

sinteza.org

Lasă un răspuns