Deputatul Pro Moldova, Oleg Sîrbu, a pierdut controlul volanului și a ajuns cu automobilul de model Mercedes într-un copac. În mașină se afla și un alt membru al familiei sale. Aceștia au fost preluați de medici.
Potrivit poliției, accidentul a avut loc în această dimineață pe traseul Edineț- Brînzeni. În urma investigațiilor s-a stabilit că deputatul Oleg Sîrbu, în vârstă de 53 de ani, nu a consumat alcool.
În acest context, oamenii legii îndeamnă șoferii să respecte cu strictețe regulile de circulație și semnificația indicatoarelor rutiere, mai ales că ceața persistă în această perioadă.