Dodon a promis amnistie în Federația Rusă pentru moldovenii cu ștampila ,,Votat” în pașapoarte

POLITIC

Igor Dodon, președintele în exercițiu promite o etapă de amnistiere pentru moldovenii din Rusia, care au depășit regimul de ședere.

La astfel de acțiuni, Igor Dodon a recurs și în anii precedenți, spre exemplu cu 2 luni înainte de alegerile parlamentare din 2019. Potrivit Ziarului de Gardă în luna noiembrie 2018, președintele Igor Dodon a informat diaspora din Federația Rusă despre o nouă etapă de amnistiere pentru migranții moldoveni. Coincidență sau nu, potrivit șefului statului, interdicția de a intra pe teritoriul Federației Ruse va fi anulată dacă cetățenii moldoveni vor părăsi teritoriul rus exact în perioada în care în R. Moldova vor avea loc alegerile parlamentare.

Amintim că în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale, Maia Sandu, acumulând 36,16% din voturi, l-a depășit pe Igor Dodon, pentru care au votat 32,61% din alegători.

Comisia Electorală Centrală a anunțat că la alegerile din 1 noiembrie, niciunul dintre candidații la funcția de președinte al Republicii Moldova nu a acumulat numărul necesar de voturi.

Astfel, conform prevederilor legale, a fost stabilită data pentru cel de-al doilea tur, care va avea loc pe 15 noiembrie 2020

sinteza.org

Lasă un răspuns