Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Mai multe percheziții au fost autorizate în cadrul unei cauze penale, instrumentate de CNA, care vizează abuzul de serviciu comis de persoane publice din
Primăria Chişinău găzduieşte expoziția de artă „Copiii pictează pacea”, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean. Astfel, până în data de 1 martie
Tehnologii inovatoare în Moldova. Premierul Dorin Recean a vizitat compania britanică localizată la Strășeni. „MacRebur este o companie britanică specializată
Un bărbat de 46 ani, originar din satul Zăicani, raionul Rîșcani este suspectat pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor, dar și realizarea ilegală
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) va avea în dotare 35 de unități de transport noi, echipate pentru desfășurarea atribuțiilor de serviciu.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Centru au intrat în posesia unei informații operative precum că într-un apartament este organizată o speluncă de
Pentru bolile cardiovasculare, tratamentele pe bază de plante sunt folosite în cazul pacienților cu insuficiență cardiacă congestivă, hipertensiune sistolică
30 de zile de arest preventiv pentru primarul satului Boldurești, suspectat de tamponarea mortală a unui copil de 14 ani. Hotărârea a fost pronunțată de
Donald Trump îndeamnă creștinii să-l susțină în alegerile prezidențiale din 2024. În urma apelului fostului lider de la Casa Albă, agenția Reuters a realizat
Serviciul Fiscal de Stat informează că, în conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei interdepartamentale pentru echipamente de casă și de control a
Mai multe probe au fost ridicate ieri de ofițerii CNA în urma celor 10 percheziții efectuate în dosarul de spălare de bani, rezultat dintr-o însușire istorică
Grație eforturilor procurorilor, la 20 februarie 2024, a fost pronunțată o sentință, prin care un bărbat în vârstă de 39 de ani, a fost recunoscut vinovat

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.