Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, a avut astăzi consultări cu reprezentanții asociațiilor producătoare de
6 septembrie 2024, Chișinău – Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe al Republicii Moldova, l-a primit astăzi la Chișinău pe omologul
Șase organizații ale societății civile din Republica Moldova au fost premiate în cadrul celei de-a cincea ediții a Galei Premiilor Europene pentru Societatea
Bugetul Uniunii Europene /UE/ pentru anul viitor ar putea fi majorat cu 61 de milioane de euro. Aceste alocări ar urma să ajungă pentru vecinătatea estică
Candidații Moscovei în cadrul alegerilor prezidențiale din această toamnă, evoluția relațiilor moldo-ruse, situația din regiunea transnistreană și pelerinajele
Serviciul de Informații și Securitate /SIS/ a transmis 34 203 dosare Agenției Naționale a Arhivelor. Acestea au fost parte a Fondului materialelor documentare
Viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici a participat la evenimentul de donare a tonometrelor sonorizate Asociației Nevăzătorilor. Actul de donație s-a
Republica Moldova va beneficia de sprijin financiar în valoare de 40 de milioane de dolari din partea Băncii Mondiale (BM) pentru consolidarea capacităților
Astăzi este termenul limită pentru înregistrarea prealabilă pentru participarea la referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din
Accident grav în raionul Taraclia – două persoane au decedat, iar altele trei au suferit traumatisme
Două persoane au decedat, iar altele trei au suferit traumatisme în urma unui accident rutier produs în această dimineață în apropierea satului Balabanu
Ofițerii anticorupție desfășoară astăzi acțiuni de urmărire penală la Inspectoratul de Migrație și Azil Nord într-un dosar de corupție, transmite MOLDPRES.
Anxietatea experimentată ocazional este normală, aceasta ajutându-ne să supraviețuim în situațiile dificile. Însă atunci când anxietatea se resimte extrem

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.