Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat astăzi la Forumul „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției”. El a vorbit despre reformele legislative
Ministerul Mediului a organizat o ședință cu producătorii și comercianții de băuturi îmbuteliate în ambalaje de unică folosință și ambalaje reutilizabile
În perioada lunii august și până în prezent, Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM), prin subdiviziunile sale teritoriale, a desfășurat multiple
Procurorii susțin că au descoperit motivul pentru care a fost ucisă doctorița Marina Gavril. Doctorița Marina Gavril, originară din Republica Moldova
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite în Republica Moldova
Colaboratorii din cadrul IMSP CNAMUP au fost încântați să participe la Conferința Națională de Medicină de Urgență care a avut loc în perioada 5 – 8 Septembrie
Ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate a INI anunță reținerea a trei bărbați, pentru încercarea de estorcare a 4.000 euro de la un antreprenor
Obținerea unui certificat de clasificare a structurilor de primire turistică a devenit mai ușoară, după ce au fost operate o serie de modificări ale criteriilor
Irina Vlah, care și-a anunțat intenția de a candida independent la funcția de președinte, susține că în ultima perioadă îi sunt transmise constant mesaje
Intervenție aero-medicală SMURD Chișinău – București! În dimineața zilei de 10 septembrie 2024, a avut loc o intervenție aero-medicală SMURD, pentru a
Federaţia Chineză de Fotbal (CFA) a suspendat pe viaţă 43 de jucători şi funcţionari, pentru pariuri ilegale şi trucări de meciuri, transmite DPA, preluat
Comisia Electorală Centrală (CEC) a procesat 1 320 de cereri din totalul celor circa 2 000 depuse. Din totalul cererilor procesate, 1 102 au fost acceptate

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.