Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Guvernul a decis astăzi înaintarea președintelui Republicii Moldova a propunerii de numire a lui Vitalie Micov în funcția șef al Marelui Stat Major al
Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale
Uniunea Europeană (UE) vede lupta voastră împotriva interferenței ruse și suntem alături de voi. Vrem ca Republica Moldova să fie puternică, independentă
Murăturile, la fel ca vinul roşu, au darul să uşureze drumul gastric al fripturilor şi să schimbe gustul greu al grăsimilor. Preparate ca la carte, sunt un deliciu.
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe al Republicii Moldova, participă astăzi la Summitul „Ucraina – Europa de Sud-Est” găzduit
Tinerii care învață la Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău vor beneficia de condiții mai bune de studii. Mai multe spații ale instituției au fost
Ministerul Culturii a dezmințit informațiile legate de pretinsul ordin care circulă astăzi în spațiul public, subliniind că acesta este un fals, informează MOLDPRES.
Uniunea Europeană a inclus pe lista celor sancționați pentru încercări de destabilizare a R. Moldova încă cinci persoane și o entitate. Potrivit unei decizii
Peste 6000 de copii de clasa a IX-a vor beneficia de ore suplimentare gratuite de matematică pentru a se pregăti de examenele de absolvire a gimnaziului.
Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat marți, 8 octombrie, cu reprezentanții
Hipermetropia (sau hiperopia) este un defect de vedere în care imaginea obiectelor se formează în spatele retinei, ceea ce face ca vederea să fie neclară
Peste 100 de mii de volume de cărți în format fizic și tot atâtea în format digital vor ajunge în bibliotecile publice din Republica Moldova.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.