Solicitarea autorizării sondajelor de opinie poate fi făcută până pe 25 octombrie, iar a exit-poll-urilor până la 28 octombrie
CEC a început tipărirea buletinelor de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, destinate secțiilor de votare din străinătate
Comisia Electorală Centrală (CEC) a început tipărirea buletinelor de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, destinate secțiilor
sinteza.org
Familiile, care au copii cu dizabilități severe, vor primi o plată unică în valoare de 3 000 de lei
Familiile, care au copii cu dizabilități severe, vor primi o plată unică în valoare de 3 000 de lei
Peste 5 500 de familii, care au copii cu dizabilități severe, vor primi o plată unică în valoare de 3 000 de lei. Ministerul Muncii și Protecției Sociale
sinteza.org
ANTA: Din 1 noiembrie 2024, Polonia introduce obligativitatea înregistrarării fiecărei curse în sistemul de control și monitorizare SENT
ANTA: Din 1 noiembrie 2024, Polonia introduce obligativitatea înregistrarării fiecărei curse în sistemul de control și monitorizare SENT
Agenția Națională Transport Auto (ANTA) anunţă operatorii de transport care efectuează transport internațional de mărfuri pe teritoriul Republicii Polone
sinteza.org
Maia Sandu, raport în fața cetățenilor: „Obiectivul de menținere a tinerilor acasă înseamnă salarii mai mari și condiții mai bune”
Maia Sandu îndeamnă cetățenii la unitate și bună înțelegere: „Toți suntem parte din Moldova”
Maia Sandu îndeamnă cetățenii să dea dovadă de unitate și bună înțelegere. Șefa statului a venit cu un apel în urma desfășurării pe 20 octombrie a primului
sinteza.org
Tudor Ulianovschi despre sprijinul cerut de Maia Sandu în turul doi: "Una din condiții e demisia Guvernului"
Tudor Ulianovschi despre sprijinul cerut de Maia Sandu în turul doi: „Una din condiții e demisia Guvernului”
Diplomatul Tudor Ulianovschi, care a candidat independent la alegerile prezidențiale din 20 octombrie, anunță că a fost invitat la discuții de către echipele
sinteza.org
Rezultate după procesarea a peste 97 % din procese-verbale - Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo se vor confrunta în al doilea tur de scrutin
Alexandr Stoianoglo a acceptat propunerea înaintată de Maia Sandu. Dezbaterile electorale vor avea loc fără moderator
Candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la funcția de șef de stat, Alexandr Stoianoglo, a acceptat astăzi propunerea candidatei
sinteza.org
Daniel Vodă: «Правительство на русском» înseamnă transparență mai mare și asigurarea accesului tuturor cetățenilor la informații corecte și relevante
Daniel Vodă: „Fiecare vot cinstit din aceste alegeri a demonstrat că moldovenii au învins o caracatiță coruptă”
Fiecare vot cinstit din aceste alegeri a demonstrat că moldovenii au învins o caracatiță coruptă care a încercat să schimbe rezultatele, inclusiv cele
sinteza.org
Noi norme pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor boli transmisibile la animale au fost aprobate de Guvern
Noi norme pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor boli transmisibile la animale au fost aprobate de Guvern
Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi norme noi pentru prevenirea și controlul encefalopatiei spongiforme transmisibile (EST), cunoscută și sub numele
sinteza.org
Numărul de secții de vot deschise în Rusia pentru turul II la prezidențiale va rămâne același
Numărul de secții de vot deschise în Rusia pentru turul II la prezidențiale va rămâne același
Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, a anunțat astăzi că au fost anumite iregularități la secții de vot deschise în Rusia la 20
sinteza.org
Guvernul premiază sportivii care au obținut performanțe la Jocurile Olimpice și Paralimpice din vara anului 2024
Guvernul premiază sportivii care au obținut performanțe la Jocurile Olimpice și Paralimpice din vara anului 2024
12 sportivi cu performanțe la Jocurile Olimpice și Paralimpice din vara acestui an vor fi remunerați cu premii bănești. De asemenea, de remunerare vor
sinteza.org
CNA combate declarațiile Maiei Sandu despre mita electorală
CNA combate declarațiile Maiei Sandu despre mita electorală
Centrul Național Anticorupție (CNA) a informat că a recepționat de la Poliție peste 350 de procese-verbale ce vizează cazuri de corupere electorală pasivă
sinteza.org
Peste 270 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în Republica Moldova săptămâna trecută
Peste 80 cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în Republica Moldova săptămâna trecută
În prima săptămână din octombrie, în Republica Moldova au fost înregistrate 87 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 29 în regiunea transnistreană), fiind o
sinteza.org