Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
„Neutralitatea este, în opinia mea, cel mai relevant şi cel mai de actualitate subiect pentru Republica Moldova la această etapă. Or, numai consolidând
Procuratura raionului Cantemir anunță despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui bărbat, în vârstă de 63 de ani, originar din raionul Cantemir
Agenția „Apele Moldovei” va fi reorganizată. O decizie în acest sens a fost luată astăzi în cadrul ședinței Guvernului. În urma acestei măsuri, Agenția
Fostul procuror anticorupție, care a candidat și la alegerile prezidențiale din această toamnă, Victoria Furtună, a venit cu un mesaj de felicitare cu
Mașinile personale, mai noi de 10 ani, vor fi supuse testării tehnice o dată la doi ani, și nu în fiecare an cum este în prezent. Noua regulă se conține
Autoritățile locale din comuna Geamăna, raionul Anenii Noi, au reușit să realizeze economii financiare considerabile pentru încălzirea grădiniței „Licurici”
Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul mediu lunar pe economie va crește cu 2400 de lei și va ajunge la 16 100 de lei. O hotărâre în acest sens a fost aprobată
Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată dosarul penal ce vizează administratorul unei Societăți cu
Agenția Servicii Publice (ASP) anunță că, urmare a consultărilor între autoritățile de profil, că toate persoanele juridice, întreprinzătorii individuali
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea a trei bărbați bănuiți de șantajarea cu $400.
Serviciul Fiscal de Stat informează că, în anul curent, ultima zi operațională pentru încasări și plăți bugetare este data de 30 decembrie 2024.
Procuratura raionului Edineț anunță că printr-o sentință recentă a Judecătoriei Edineț, sediul Central, doi soți au fost condamnați pentru munca forțată (art.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.