Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, în cadrul unei conferințe de presă, a făcut bilanţul anului politic 2024, subliniind că
Prioritățile și măsurile necesare pentru asigurarea securității cetățenilor în perioada sărbătorilor de iarnă, precum și gestionarea eventualelor întreruperi
Situația din sectorul energetic nu este simplă, dar Guvernul are puse la punct scenariile prin care asigurăm cu gaze naturale și cu energie electrică în
Astăzi, 23 decembrie, Ministerul Sănătății și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare au semnat un Acord privind implementarea celei de-a doua
Premierul Dorin Recean a declarat astăzi că informațiile false răspândite în spațiul public privind așa-zisul plan de acțiuni militare în regiunea transnistreană sunt parte
Fostul procuror anticorupție, Victoria Furtună, acuză guvernarea că ar încerca să limiteze înregistrarea unor noi partide. „Potrivit unor amendamente ilegale
Un număr de 72 de companii din Republica Moldova vor beneficia de granturi în valoare totală de 41 milioane de lei din partea Guvernului Republicii Moldova
Ofițerii anticorupție și procurorii din nordul țării au efectuat astăzi percheziții într-un dosar de corupere pasivă, în care sunt vizați opt angajați
Premier Energy Distribution SA (cel mai mare operator de distribuție) anunță despre pregătirea unui program de deconectări planificate, conform Planului
Președintele României, Klaus Iohannis, l-a desemnat luni, 23 decembrie, pe Marcel Ciolacu, la funcția de prim-ministru. Candidatura lui Ciolacu a fost
Autoritățile au atenționat despre un nou fals care se răspândește pe internet despre un așa-zis plan de acțiuni militare în regiunea transnistreană.
În zilele de odihnă, polițiștii de patrulare au documentat peste 3 300 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere. Cele mai multe – 1 778 vizează

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.