Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Capacitatea spitalelor municipale de internare a bolnavilor de COVID-19 se apropie de sfârșit, transmite MOLDPRES. Șeful Direcției generale de asistență
În perioada 07-15 decembrie, va fi suspendat traficul rutier pe strada 31 August 1989, intersecție cu strada Bulgară, în legătură cu executarea lucrărilor
Șase persoane, printre care foștii conducători ai celor trei bănci falimentate (Banca de Economii, Unibank și Banca Socială), dar și reprezentanți ai holdingului
Alte 100.000 de doze de vaccin antigripal pentru imunizarea populației împotriva virusurilor gripale au ajuns în Republica Moldova, dintre care 85.
Moțiunea simplă împotriva activității Ministerului de Interne a eșuat. Asta după ce socialiștii și deputații care au părăsit PDM, apoi Partidul Pro Moldova
Deputații, în ședință: Va fi examinată moțiunea simplă împotriva activității Ministerului de Interne
Parlamentarii se întunesc, luni, 7 decembrie, în ședință extraordinară. Unicul subiect din agenda deputaților este moțiunea simplă împotriva activității
Reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) se arată „nedumeriți” de acțiunea de protest de duminică, organizată în Piața Marii
Partidul Social Democrat (PSD) s-a clasat pe prima poziție în cadrul alegerilor parlamentare din România, fiind urmat la mică distanță de PNL.
Nu există om care să nu fi fost răcit măcar o dată în viața lui. Totuși, nu toată lumea face diferența dintre gripă și răceală, două dintre virozele care
Mâine, la ora 10.00, Parlamentul se va convoca în ședință plenară pentru a examina moțiunea simplă asupra activității Ministerului Afacerilor Interne, Pavel Voicu.
Protestul din Piața Marii Adunări Naționale s-a încheiat. Potrivit Poliției, la acțiune au participat aproximativ 5000 de persoane. Organizatorii, în schimb
Jurnalista Irina Melnic a fost răpusă de Covid-19. Potrivit apropiaților acesteia, cu 3 zile înainte de deces, femeia a refuzat spitalizarea, iar ulterior

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.