Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău, susține că proiectul legii cu privire la funcționarea limbilor, pe care l-a contestat la Curtea Constituțională
Joe Biden va deveni azi, oficial, cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite, în cadrul unei ceremonii de învestire fără precedent în istoria SUA: 25.
Scumpirea puternică a carburanților din ultima perioadă a lovit deja buzunarele moldovenilor. În plus, experții atrag atenția că ar putea urma scumpirea
Petru Corduneanu a realizat astăzi, 20 ianuarie curent, prima sa vizită de lucru la Direcția regională Vest. În cadrul ședinței, șeful interimar al instituției
În dimineața zilei de astăzi, 20 ianuarie, o patrulă de carabinieri din cadrul Direcției regionale „Nord” a IGC, în timpul serviciului de menținere
Mișcarea Politică UNIREA inițiază un dialog comun cu PAS, PPDA și PUN în vederea identificării celei mai bune formule de participare la anticipate a forțelor
O femeie din Franţa luptă să dovedească că este în viaţă, după ce un judecător i-a declarat decesul. De mai bine de trei ani ea încearcă să găsească o
Conferință de presă susținută de Inga Grigoriu, cu genericul „Detalii privind cadrul normativ care a prejudiciat considerabil bugetul de stat”.
Pe 24 decembrie, cetățeanul român Maia Sandu a fost inaugurat în funcția de Președinte al Moldovei. A sărutat steagul, a jurat să respecte Constituția.
Igor Dodon susține că reforma constituțională lansată în mandatul său de președinte al țării trebuie să fie dusă până la capăt. Liderul PSRM a discutat
Cazul a avut loc în după amiaza zilei de 19 ianuarie, pe o stradă din municipiul Comrat. Liniștea locatarilor din preajmă a fost tulburată de o persoană
De la sediile Misiunii OSCE din Chișinău și Tiraspol, în format de videoconferință, a avut loc prima ședință de lucru din acest an de reprezentanţilor

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.