Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
La începutul lunii februarie la Chișinău vor veni specialiștii din Rusia, care lucrează asupra Planului de amenajare a teritoriului municipiului.
Italia va avea gata un vaccin anti-Covid, produs de compania farmaceutic ReiThera, începând cu luna septembrie. Potrivit Agenţiei Italiene a Medicamentelor
De-a lungul istoriei, din antichitate și până în zilele noastre, au existat nenumărate persoane care au susținut că sunt împărați, prințese pierdute, regi
Violonistul Corneliu Botgros trăieşte o frumoasă poveste de dragoste de ceva ani, iar de ziua de naştere a tatălui său şi-a prezentat iubita rudelor.
Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate s-au pomenit într-o situație jenantă, întrucât deputații acestei formațiuni nu vor vota propriul candidat
Fostul președintele Curții Supreme de Justiție Mihai Poalelungi a refuzat să participe la audierilor publice organizate de Comisia Laundromat, anunță deputata Inga Grigoriu.
Premierul Aureliu Ciocoi a participat la ședința Colegiului Ministerului Afacerilor Interne. La eveniment a fost prezentă conducerea ministerului, reprezentanți
Două persoane sunt cercetate penal, după ce ar fi violat două minore de 12 și respectiv 14 ani. Ambele cazuri au avut loc la sfârșitul lunii decembrie
Persoanele care se confruntă cu stres și anxietate, este crucial să ia măsuri din timp, cum ar fi: practicarea tehnicilor de relaxare, exerciții fizice
Poliția de Frontieră este beneficiara a unui lot de echipamente medicale, în valoare de 78 mii de euro. Este cea de-a treia tranșă de echipamente medicale
Un tânăr de 22 de ani din Cedîr-Lunga a fost lovit mortal de un tren. Tragedia s-a produs în jurul orei 12:35. Tânărul a fost tamponat în timp ce traversa strada.
Șoferii atenţionaţi să evite deplasările spre posturile vamale Palanca, Tudora şi hotarul cu Ucraina
Serviciul ”InfoTrafic” al INSP, informează că la această oră, se circulă în condiţii de iarnă pe întreg teritoriul R. Moldova, parţial cad precipitaţii

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.