Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Fostul președinte american Donald Trump a lăsat o scrisoare succesorului său Joe Biden, înainte de a părăsi Casa Albă, notează CNN.
Canada a anunţat miercuri o nouă prelungire de o lună, până pe 21 februarie, a închiderii frontierelor sale pentru străinii a căror prezenţă nu este considerată
Președintele Maia Sandu a preluat practica lui Mihai Ghimpu cu așii din mânecă. Astfel Igor Dodon a comentat refuzul șefului statului de a desemna un candidat
Serviciul Fiscal de Stat continuă măsurile de conformare și informare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile, privind obligațiile
Președintele PSRM, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch. Interlocutorii au discutat despre perspectivele
Un tânăr de 20 de ani din Bălți a fost găsit mort în această dimineață. Corpul neînsuflețit al acestuia, despre care se crede că și-a pus capăt zilelor
Procurorii, executorii judecătoreşti, Serviciul Fiscal de Stat şi instanţele de judecată vor transmite informația despre bunurile infracționale indisponiblizate, confiscate
Un bărbat în vârstă de 59 de ani, originar din r. Cahul, a fost reținut de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție a sec. Ciocana, pentru
Fostul președinte al țării, Igor Dodon, actualul lider al PSRM, susține că a fost infectat cu COVID-19, dar nici nu a știut. Declarația a fost făcută miercuri
Meteorologii prognozează pentru ziua de astăzi, 21 ianuarie, cer variabil pe tot teritoriul țării și temperaturi ce vor oscila între +1 şi +6 grade Celsius, ziua.
Președinta Maia Sandu declară că toți oamenii din echipa sa sunt cinstiți și integri. Șefa statului a comentat criticile privind casa de aproape 400 de
Președintele PSRM consideră că nu trebuie să voteze candidatul pe care ar urma președinta Maia Sandu să-l propună la funcția de prim-ministru, însă nu

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.