Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Medicul nutriţionist MIhaela Bilic a lansat un avertisment asupra consumului unor fructe care sunt prezentate ca fiind slab calorice, deşi sunt extrem
Cele două spitale cu profil COVID din Capitală, IMSP SCM „Sfânta Treime” și Centrul „COVID-19 Chișinău” de la Moldexpo, își suplinesc paturile pentru pacienții infectați.
Apple a achiziționat aproximativ 100 de companii în ultimii șase ani, a dezvăluit directorul executiv al companiei, Tim Cook. Acest lucru înseamnă
Ești obosit când te trezești dimineața și nu vrei sa faci nimic? Amestecul de ulei de măsline și lămâie vă va ajuta să vă curățați corpul.
Deputaţii nu se vor întruni în şedinţă plenară pentru a doua săptămână consecutiv. Anunţul a fost făcut de către deputatul PAS Dumitru Alaiba.
Economia germană a încheiat anul 2020 cu o performanţă mai bună decât s-a anunţat iniţial, Produsul Intern Brut înregistrând o creştere de 0,3% în trimestrul
Decizia Curții Constituționale de ieri privind înaintarea de către Președintele țării a candidaturii repetate la funcția de Prim-ministru al țării a Nataliei
În zilele noastre, un program încărcat este asociat cu acumularea de griji și gânduri negative. Pentru că trupul și mintea au o legătură foarte puternică
Maestrul Eugen Doga, în calitate de autor al muzicii Imnului orașului Chișinău, a participat marți, 23 februarie, la ședința Grupului de lucru pentru realizarea
Salvatorii caută cadavrul unei fete de 12 ani care s-a prăbușit sub gheață în timp ce își făcea poze
O fată în vârstă de 12 ani a căzut sub gheață în râul Nistru, în localitatea Speia din raionul Anenii Noi. Oamenii legii au fost alertați despre nenorocire
Pardidul Șor, dar și deputații transfugi din platforma „Pentru Moldova” insistă pe candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de prim-mistră.
Primarul de Bălți, Renato Usatîi, are probleme grave cu justiția din Republica Moldova, dar și cea internațională. Pentru a scăpa de pușcărie, acesta are

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.