Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Comisia Electorală Centrală anunță că în perioada 27 iunie – 10 iulie 2021, inclusiv, pot fi depuse cereri privind votarea la locul aflării la alegerile
Douăzeci dintre candidații de pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie sunt milionari în lei.
Potrivit unui nou studiu, consumul a doar 18 grame de ciuperci pe zi, echivalentul a două ciuperci de dimensiune medie, ar putea reduce riscul de cancer
Sala Casei de cultură din Ștefan Vodă a fost neîncăpătoare astăzi pentru toți doritorii care au venit la întâlnirea pe care a organizat-o blocul electoral
Președintele Partidului Socialiștilor Igor Dodon i-a urat bun venit în Republica Moldova bunului său prieten, Anatoli Karpov, al 12-lea campion mondial
Chiar și cea mai ușoară lovitură a nervului ulnar poate provoca o durere intensă în braț. Așadar, de ce este această zonă a cotului atât de sensibilă și
Elveția este cunoscută pentru nivelul de trai ridicat, dar și pentru peisajele superbe de munte. Multe persoane știu că cele mai bune ceasuri au apărut
În spitalele viitorului, medicul tău ar putea fi capabil să detecteze o tumoare în creier, cu mult înainte ca aceasta să devină o problemă, cu nimic mai
Operațiunea ,,MAC-2021’’, demarată de Inspectoratul General al Poliției, în perioada 01 iunie -31 august, este în plină desfășurare. Operațiunea are drept
Karma în dragoste reprezintă, ca o descriere metaforică, provocările pe care noi trebuie să le echilibrăm, să le depășim și să le modelăm ca în viața noastră
Dieta dietelor sau medalia de aur pentru cea mai bună dietă 2021! Titlul a revenit regimului mediteranean pentru al
Un accident în care a fost implicat un balon cu aer cald s-a soldat cu mai multe decese și o pană de curent. Cinci persoane și-au pierdut viața după ce

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.