Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Statul va acorda ajutor angajaților cu un regim de activitate redusă, în contextul schimbărilor determinate de pandemia COVID-19. Guvernul a aprobat astăzi
Fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” a elaborat un proiect de lege potrivit căruia statul va fi obligat să cumpere în avans producția agricolă de la fermieri.
Candidatul Partidului „ȘOR” la alegerile din Bălți, Marina Tauber, susține că modul în care a fost concesionat sistemul de canalizare din oraș ridică mari
Deputații se vor întruni, joi, 11 noiembrie, în ședință plenară. Decizia a fost luată la ședința Biroul permanent al Parlamentului. În cadrul ședinței
Noiembrie 2021 a adus câteva surprize pe piața de gaze naturale furnizate populației din țara vecină, Ucraina. Conform portalului ucrainean minfin.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se va afla în perioada 11-12 noiembrie la Paris, Franța, unde va participa la Forumul Păcii.
Moldovagaz nu va solicita Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică ieftiniri la gaz, cel puțin până în primăvara anului 2022.
Netflix este o platforma de streaming cunoscută în întreaga lume, am putea considera că este chiar și una dintre cele mai folosite. Nu există om care să
Trotuarele de pe strada Sciusev din Capitală au început să fie reabilitate. Despre aceasta a anunțat primarul general, Ion Ceban. Potrivit acestuia, în
Locuitorii din Bălți susțin programul de dezvoltare a orașului, propus de candidatul Partidului „ȘOR” pentru funcția de primar, Marina Tauber, și sunt
Este foarte important ca odată cu trecerea timpului, oamenii să înceapă să acorde o atenție mult mai mare produselor pe care le consumă, dar și obiceiurilor
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu l-a primit la ministerul de externe pe ambasadorul

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.