Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Șefa ANI confirmă că soțul ei a activat în cadrul SPPS. Detalii despre o posibilă reglare de conturi
Rodica Antoci, care a intrat în gura presei recent, a confirmat faptul că soțul acesteia ar fi activat în cadrul SPPS după ce ar fi apărut informații că
Deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în cadrul unui briefing de presă, au prezentat prima parte a Raportului de alternativă
Sucul de portocale este una dintre băuturile din fructe cel mai des consumate atât de către copii cât și de adulți. Ne place să-l savuram începând încă
Comisia specială pentru selectarea candidaturilor la funcția de membru al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau tratamentelor
În vreme ce oamenii luptă pentru a ajunge cât mai departe în spațiul cosmic, există, încă, locuri care se află mult mai aproape de noi și care rămân inaccesibile.
FOTO// Un primar este învinuit că ar fi ordonat să fie împușcat un câine de rasă. Reacția primarului
Asociația obștească pentru Protecția Animalelor fără Adăpost din Moldova (ALGA), a făcut o postare de facebook la data de 15 noiembrie în care învinuiește
Dacă tot continuă campania electorală și se apropie alegerile care vor avea loc în orașul Bălți, partidele își fac publicitate și promisiuni pe la emisiuni
Proiectele de infrastructură în capitală continuă. Potrivit primarului general Ion Ceban, în fiecare sector sunt zeci de obiective în lucru.
Un procuror s-a ales cu o contravenție pentru nedepunerea declarației de avere și interese personale
Autoritatea Națională de Integritate anunță că a inițiat trei proceduri de control. Astfel, au fost pornite verificări pentru posibile conflicte de interese
Peste 2900 de persoane cu dizabilități vor primi câte un ajutor social din partea Primăriei Chișinău, în vederea consemnării Zilei Internaționale a persoanelor
Comunicarea instantanee poate veni la pachet și cu o serie de dezavantaje și se pare că WhatsApp vrea să ne scape de unele dintre ele. Astfel că acum
Odată cu evoluția tehnologiei, lumea științifică investește din ce în ce mai mult timp și mai mulți bani în tehnici care să permită utilizarea eficientă

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.