Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a adresat Președintelui Parlamentului (Saeima) Republicii Letonia, Inăra Mcrniece, un mesaj
Vicepreședintele Parlamentului, președintele Fracțiunii parlamentare a PAS, Mihail Popșoi a avut, astăzi, o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Republica
Președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Vladimir Bolea a participat în dimineața zilei de astăzi, la primul Congres al Colegiului Medicilor
Dintre fondatorii Tesla, cei mai cunoscuți sunt Elon Musk și JB Straubel. În afară de ei, însă, au mai existat alți trei oameni care au pus umărul la înființarea companiei.
Ofițerii Direcției investigații complexe a Inspectoratului național de investigații au documentat un agent economic din Chișinău care deținea și comercializa
Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Corporația Financiară Internațională (IFC), în valoare de 3,8 milioane de dolari, pentru realizarea proiectului
Înmatriculările de autoturisme în Uniunea Europeană au scăzut cu peste 30% în luna octombrie, atingând cel mai scăzut nivel pentru această lună de la începutul
Partidul politic ȘOR semnalizează un șir de încălcări înaintea scrutinului electoral ce va avea loc la 21 noiembrie 2021, în municipiul Bălți.
Airspeeder, startup-ul care vrea să lanseze o gamă de mașini de curse zburătoare, a realizat prima astfel de demonstrație în Australia de Sud.
Atunci când un telefon ajunge să fie cumpărat cu o sumă fabuloasă precum cea de 86.000 de dolari, e clar că trebuie să fie ceva special la mijloc.
COVID-19 este o boală încă nouă, pentru care procesul de cunoaștere detaliată, mai ales pentru situațiile referitoare la sarcină, este încă în desfășurare.
Oamenii care sunt tineri la suflet au, de fapt, un creier care îmbătrânește mai lent, se arată într-un studiu. Evident, vrem să arătăm așa cum ne simțim

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.