Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Parlamentul a modificat Legea bugetului de stat pentru anul 2021. Proiectul de lege a fost votat, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, de către
Un fost angajat al Agenției Servicii Publice(ASP) din Glodeni a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție, în acesta dimineață, fiind bănuit
Dacă vrei să te bucuri de vitaminele și gustul pe care îl dau verdețurile mâncării și iarna, trebuie să știi cum să le păstrezi. Dacă îți dorești să pui
Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor este marcată, anual, la 25 noiembrie. De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, datele
De cele mai multe ori, nivelul crescut al enzimelor hepatice indică o afecţiune a ficatului. Poate fi vorba despre inflamaţii sau despre deteriorarea celulelor acestui organ.
Obligatiile de zi cu zi de intretinere a casei pot parea o povara daca lasi sa se instaleze dezordinea. Va trebui sa-ti furi din timpul de relaxare sau
Unul dintre protestatarii adunați astăzi în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), șofer de microbuz de linie, a transmis prin intermediul presei un mesaj
Decizia autorităţilor de a-i achita Gazpromului datoria pentru luna octombrie şi plata în avans pentru luna noiembrie prin intermediul cesionării unei
Procuratura Anticorupţie anunţă că acţiunile procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, care au la bază sesizarea ex-deputatei Inga Grigoriu
Un bărbat de 44 de ani din Bălți, membru a unei grupări infracționale, documentată acum două luni, pentru punerea în circulaţie a drogurilor pe parcursul
Primăria municipiului Chișinău informează că pe data de 25 noiembrie, în intervalul orelor 10:00-18:00, cele 2 puncte de vaccinare mobile se vor afla în
Transportatorii se adună astăzi în Piața Marii Adunări Naționale pentru a protesta. Despre organizarea protestului au anunțat reprezentanții Asociației

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.