Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Fostul șef al Procuraturii Anticorupție (PA) Viorel Morari califică acuzațiile aduse de Vasile Costiuc, liderul Partidului „Democrația Acasă”, drept „false și grave”.
După proiectul anticonstituțional de corupere a Curții Constituționale prin dublarea salariilor de zeci de mii de lei, Olesea Stamate vine cu un proiect
Urăști dietele pentru că niciuna dintre ele nu-ți permite să mănânci cât dorești? Iată că există o cură de slăbire care nu-ți impune astfel de limite.
Caz revoltător la Suceava. Un profesor și o educatoare au fost reținuți după ce ar fi agresat sexual mai mulți copii. Din informațiile Digi24, profesorul
Vloggerița care s-a făcut ,,celebră” pe internet cu factura de 25 de mii de lei pentru gazele naturale, avea de fapt datorii pentru consum.
Nu de puține ori, ne trezim dimineața cu un coș cât Casa Poporului și bineînțeles că vrem să scăpăm de el în timp record. Iată, vă prezentăm astăzi câteva
Momente de groază pentru o femeie care își tratează copilul la Spitalul Clinic Municipal din Bălți, secția pediatrie. Într-o postare pe rețelele de socializare
Fostul deputat și ex-secretar general al Partidului Democrat, Constantin Botnari, poreclit „Borsetka”, anunțat în căutare internațională prin intermediul
Activistul rus Alexei Navalnîi, considerat opozantul numărul unu al liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, intrat în închisoare în ianuarie 2021, pentru
Un locuitor din Ceadir-Lunga a primit o factură pentru încălzire de peste 20 de mii de lei. Este vorba despre gazul consumat în luna decembrie.
E un ingredient aparent banal, folosit cu precădere în bucătărie. Bicarbonatul de sodiu are însă o mulțime de întrebuințări în cosmetică, putând fi folosit
Interpretul de muzică populară Igor Cuciuc a povestit despre unele situații de la nunți care îl deranjează cel mai mult, transmite Unica.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.