Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Rîșcani, la 13 august 2025 au obținut aplicarea arestului preventiv pe un termen de 30
Un primar din partea partidului de guvernământ a fost încătușat fiind suspectat de comiterea unui omor acum aproximativ 7 ani, susțin sursele PulsMedia.
Fostul deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Olesea Stamate, a anunțat că a fost înregistrată oficial de Comisia Electorală Centrală în
Medicul stomatolog Marin Andonii, cunoscut pentru activismul și sprijinul său față de PAS, a lansat un mesaj amenințător și manipulator către cetățeni
Partidul ”MOLDOVA MARE” avertizează asupra faptului că, în prezent, sistemul bancar al Republicii Moldova se află sub influența directă a forțelor globaliste
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) continuă supravegherea epidemiologică a infecției COVID-19 și monitorizarea circulației virusului SARS-CoV-2
Astăzi, 13 august, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a fost vizitată de rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae
În ședința de astăzi, membrii Consiliului Audiovizualului (CA) au examinat rezultatele controlului dispus în luna mai curent, cu privire la verificarea
În primele șase luni ale acestui an, peste 1,2 milioane de oameni au găsit sprijin și răspuns rapid apelând la 112. Fie că a fost vorba de incendii, accidente
Parlamentul de legislatura a XI-a a găzduit vizitele a 120 de delegații din diferite state. Oficialii străini au transmis mesaje puternice de susținere
Comisia Electorală Centrală a validat candidatura Olesei Stamate la alegerile parlamentare din 28 septembrie, aceasta urmând să participe în calitate de
Elveția aliniază politica externă la standardele Uniunii Europene și impune noi sancțiuni dure împotriva a șapte persoane și trei organizații din Republica

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.