ACTUAL
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Primăria municipiului Chișinău a lansat o rută specială a troleibuzului turistic, cu genericul „Cunoaște orașul alături
Primăria municipiului Chișinău informează că pe data de 20 decembrie 2021, în intervalul orelor 10:00-18:00, cele 2 puncte de vaccinare mobile se vor afla
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală și urmează să trimită în judecată unul din
La 18 decembrie, în jurul orei 21.30, un echipaj al Direcției patrulare Sud a Inspectoratului Național de Securitate Publică aflându-se la serviciu pe
Astăzi, 19 decembrie, alegătorii din municipiul Bălţi îşi aleg primarul în cadrul turului al doilea al alegerilor locale noi. Secţiile de votare au fost
Mai mulți politicieni și jurnaliști, opozanți ai unor regimuri autoritariste sunt urmăriți și spionați prin intermediul unei aplicații dubioase.
În ajun de Sfântul Nicolae, Igor Dodon a aflat despre un caz tragic – doi copii, care au rămas recent fără mamă, fără posibilitatea de a locui împreună
Sub supravegherea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) oamenii legii au deconspirat activitatea unui grup
Fetița de 13 ani, care a murit după o lovitură cu mingea la ora de sport la Sîngerei, a fost petrecută astăzi pe ultimul drum. Îndurerați și înlăcrimați
Schimbarea acționarilor unei bănci comerciale din Republica Moldova ar putea isca riscuri în securitatea financiară pe piața bancară autohtonă.
Un funcționar de la Agenția Națională Transport Auto a ajuns în izolatorul CNA, după ce ofițerii și procurorii anticorupție l-au reținut în flagrant delict cu mită.
Ala Nemerenco nu încetează să calce prin ”străchini”. De data aceasta, așa-zisul Ministru al Sănătății a încurcat noua tulpină a COVID-19, numindu-l MICRON

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.