ACTUAL
În perioada 20 iunie – 01 iulie 2022, Autoritatea Națională de Integritate a inițiat patru proceduri de control al averii și intereselor personale.
Igor Zglavuță, șeful adjunct al Inspectoratului Național de Investigații (INI), și-a dat demisia. Anunțul a fost de acesta pe pagina sa de Facebook.
În cadrul unei emisiuni televizate, fostul ministru al Educației a prezentat Analiza de Impact la Proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la reorganizarea
În perioada 7-10 iulie va avea loc cea de-a XI-a ediție a Târgului Universităților din România, organizat de Federația Tinerilor Basarabeni.
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani din 28 iunie 2022, un tânăr în vârstă de 29 de ani, originar dintr-o localitate din raionul Soroca
În perioada 3-6 iulie 2022, la invitația Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova, o delegație oficială a Autorității
Din aprilie până în iunie, marile companii aeriene europene au anulat peste 50.000 de zboruri. Iar vara care tocmai a început ar putea tripla cifra.
Un băiat în vârstă de 16 ani a murit, sâmbătă noaptea, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care-l conducea în comuna Lăzarea, satul Ghiduţ.
Remorca unui camion plin cu tutun a luat foc din mers. Incidentul s-a produs în apropierea satului Ciubara din raionul Rîșcani. Potrivit șoferului, incendiul
Echipele de geniști ale Armatei Naționale au informat peste 1800 de elevi din școlile și taberele de odihnă din nordul, centrul și sudul țării despre pericolul
Mai multe țări au scos restricțiile de călătorie, impuse de pandemia Covid-19. Începând 1 mai, măsurile restrictive la intrare în Bulgaria au fost eliminate
Curtea Supremă din SUA e revocat pe 24 iunie dreptul la avort, iar mai multe state federale au adoptat această decizie. În aceste condiții, o fetiță în

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.