ACTUAL
Nu mai puțin de zece politicieni centrali și locali au participat luni la tăierea panglicii unei noi grădinițe din comuna sălăjeană Crasna, potrivit presei
În ultimele 12 ore, funcționarii postului vamal Leușeni au prevenit 6 tentative de trafic ilicit de mărfuri: În cele șase cazuri, controlului vamal fizic
Partidul „ȘOR” a protestat din nou, în această dimineață, față abuzurile guvernării PAS și ale Maiei Sandu. Reprezentanții formațiunii au mers în fața
În cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița, au fost operate modificări în mecanismul
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează că, în cadrul realizării Programului de monitorizare și supraveghere în domeniul controlului
Oleg Crețul, președintele Comitetului Paralimpic al Republicii Moldova a devenit campion european paralimpic la Judo pentru nevăzători. Sportivul a cucerit
Procuratura Generală, informează despre finisarea acțiunilor de urmărire penală în privința a doi ex-directori ai SA ,,Cariera Micăuți”, învinuiți de delapidarea
Astăzi, 5 septembrie, a avut loc ceremonia de inaugurare a monumentului edificat în cinstea colaboratorilor Ministerului Afacerilor Interne, în scuarul
Echipa Republicii Moldova a obținut o medalie de argint și o medalie de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, care a avut loc la
Consiliul Audiovizualului a examinat, în ședința din 02 septembrie 2022, rezultatele monitorizării serviciilor media audiovizuale de televiziune „Moldova
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, au terminat urmărirea penală în cazul a trei angajați ai întreprinderii „Moldova-Gaz”, care l-au angajat fictiv
Secvențe video care te lasă fără cuvinte au fost surprinse de camerele de supraveghere în sectorul Buiucani al Capitalei. Un individ, sub protecția de

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.