ACTUAL
Gospodăriile țărănești vor fi înregistrate de către Agenția Servicii Publice, nu de primării, care în prezent dispun în exclusivitate de acest drept.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat pentru sâmbătă, 24 septembrie, ședința Consiliului Suprem de Securitate. Membrii CSS vor discuta
Perspectivele aprofundării cooperării comerciale și investiționale dintre Republica Moldova și Azerbaidjan au fost discutate în cadrul unei întrevederi
Igor Popa, avocatul căruia i-a fost retrasă licența, a fost găsit vinovat de calomnierea fostului său client Vlad Filat, după ce a făcut mai multe declarații
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani din 12 septembrie 2022, un tânăr în vârstă de 26 de ani, a fost condamnat la închisoare pe un termen
La 13 septembrie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat dispozitivul sentinței de condamnare la 14 ani închisoare a unui tânăr, în vârstă de 22 ani.
Zeci de mii de oameni, din toate colțurile țării, participă la un protest masiv, care se desfășoară în acest clipe în Capitală. Mulțimea s-a deplasat în
Stela Scutelnic, o moldoveancă ambițioasă, care și-a văzut visul cu ochii după ce a devenit proprietara unei patiserii în localitatea Casalserugo din provincia
Zeci de autocare și autobuze se îndreaptă spre Capitală, acolo unde, la ora 15:00, este anunțat un protest de amploare față de guvernul PAS și Maia Sandu.
Programul Național de Alfabetizare Digitală a cadrelor didactice, etapa a III-a, 2022, a ajuns la final, înregistrând 4323 de cadre didactice care și-au
Consiliul Audiovizualului, în ședința de astăzi, 16 septembrie 2022, a anunțat, în temeiul avizelor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (nr.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea pe banca acuzaților a doi învinuiți – tată și fiu

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.